Articolul 2
Art. 2 din CIRCULARĂ nr. 19 din 13 aprilie 2023 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
| Metal | Argint |
|---|---|
| Valoare nominală | 10 lei |
| Titlu | 999‰ |
| Formă | rotundă |
| Diametru | 37 mm |
| Greutate | 31,103 g |
| Cant | zimțat |
| Calitate | proof |
Aversul monedei prezintă o mașină de scris care a aparținut poetului Nichita Stănescu și titlurile volumelor publicate de acesta, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ și anul de emisiune „2023“.
Reversul monedei prezintă portretul și semnătura lui Nichita Stănescu, o poezie scrisă de acesta și inscripția „NICHITA STANESCU 90 DE ANI DE LA NASTERE“.