Articolul 53
Art. 53 din LEGE Nr. 19 din 16 decembrie 1971 *** Republicată cu privire la regimul preţurilor şi tarifelor
- Capitolul 5 Reguli de baza pentru stabilirea şi aplicarea preţurilor la bunurile de consum
Unitățile producătoare au obligația sa ridice calitatea bunurilor de consum existente, în cadrul prețurilor în vigoare.
Scoaterea din producție a produselor și sortimentelor existente sau diminuarea cantităților acestora în conformitate cu cerințele și necesitățile pieței, cu excepția celor nominalizate în planul național unic de dezvoltare economico-socială, se poate face numai cu acordul principalelor organizații beneficiare.
Noile produse și sortimente care urmează a fi executate și puse în circulație trebuie să constituie o diversificare și reinnoire a gamei de produse existente în circuitul economic, în conformitate cu cerințele populației. Este interzis să se stabilească prețuri mai mari pentru produsele și sortimentele noi care se deosebesc de cele existente numai prin schimbări minime, care nu sporesc valoarea de întrebuințare pentru consumatori.