Începe proba gratuită

LEGE Nr. 19 din 16 decembrie 1971 *** Republicată cu privire la regimul preţurilor şi tarifelor

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din LEGE Nr. 19 din 16 decembrie 1971 *** Republicată cu privire la regimul preţurilor şi tarifelor

  1. Capitolul 2 Costurile - baza de stabilire a preţurilor

La baza stabilirii oricărei categorii de prețuri trebuie să stea costurile, care cuprind următoarele elemente de cheltuieli:

a) materii prime și materiale;

b) combustibili, energie, apa;

c) retribuții și contribuții asupra retribuirii;

d) amortizarea fondurilor fixe;

e) cheltuieli pentru introducerea tehnicii noi;

f) dobinzi și alte cheltuieli bănești.

Aceste elemente ale costurilor se adapteaza specificului fiecărei ramuri.

În scopul calculării, analizei și controlului costurilor pe produse, cheltuielile de producție și desfacere prevăzute la lit. a)-f) de mai sus se planifica, se evidențiază și se raportează pe articole de calculatie și se grupează în cheltuieli directe și cheltuieli indirecte (de regie).

La stabilirea prețurilor, calcularea acestor cheltuieli se face pe baza normelor de consum pentru materii prime, materiale, combustibil și energie, a normelor de muncă, a normelor de amortizare pentru fondurile fixe, precum și a normelor financiare. În vederea micsorarii continue a cheltuielilor de producție, ministerele, celelalte organe centrale, organele locale, precum și unitățile socialiste producătoare, sînt obligate sa ia măsuri pentru reducerea normelor de consum, în funcție de perfecționarea tehnologiei, a organizării producției și a muncii și a modernizării producției. Aceste norme vor fi revizuite odată cu întocmirea planului și ori de cîte ori este necesar pe parcursul îndeplinirii lui.

Materiile prime și materialele, combustibilul și energia - provenite din mai multe surse de aprovizionare și pentru care prețurile sînt diferențiate în funcție de furnizori - se iau în calcul la prețul mediu ponderat.

Unitățile producătoare sînt obligate sa urmărească ca aprovizionarea să se facă la cel mai apropiat furnizor.

La stabilirea costurilor antecalculate este interzisă luarea în considerare a cheltuielilor determinate de rebuturi, amenzi, penalizări și alte cheltuieli neproductive. Pierderile din rebuturi vor putea fi avute în vedere în costurile antecalculate numai în cazuri excepționale, cînd acestea sînt inevitabile din punct de vedere tehnologic - în limitele prevăzute în licentele de fabricație sau în documentațiile și normele legale aprobate -, iar scazamintele de materii prime, materiale și produse finite, în limita cotelor normate de pierderi tehnologice, de transport și de depozitare.

Fondul pentru introducerea tehnicii noi se determina prin aplicarea asupra costurilor planificate a cotelor procentuale stabilite potrivit legii. Ministerele, celelalte organe centrale și organele locale vor controla sistematic formarea și folosirea fondului pentru introducerea tehnicii noi, urmărindu-se utilizarea cît mai rațională și eficienta a acestuia.