Articolul 27
Art. 27 din LEGE nr. 72 din 29 decembrie 1969 privind organizarea, planificarea şi executarea investiţiilor
Comisiile numite efectuează recepția investițiilor după cum urmează:
a) recepția lucrărilor de construcții-montaj pe parcurs, la terminarea acestora și după expirarea perioadei de garanție, urmărind respectarea condițiilor prevăzute în documentația aprobată și prescripțiile tehnice;
b) recepția punerii în funcțiune a capacităților de producție la terminarea probelor tehnologice, verificind existenta condițiilor pentru exploatarea normală la întreaga capacitate a instalațiilor și utilajelor, astfel încît să se asigure calitatea produselor conform proiectului, ceilalți indicatori aprobați, precum și alte condiții prevăzute prin actele normative în vigoare;
c) recepția definitivă a obiectivului de investiții după realizarea parametrilor aprobați.
Procesul-verbal de recepție definitivă va fi supus aprobării acelorași organe care au aprobat constituirea comisiilor de recepție.
Comisiile de recepție răspund pentru efectuarea în termen a recepției și de calitatea acesteia.