Articolul 2
Art. 2 din DECIZIE nr. 45 din 17 februarie 2023 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului interministerial pentru analiza de risc seismic
(1) Comitetul funcționează în coordonarea șefului Cancelariei Prim-Ministrului și este format din reprezentanți la nivel de secretar de stat din cadrul Cabinetului viceprim-ministrului Kelemen Hunor, ai ministerelor și instituțiilor prevăzute în anexa nr. 1 .
(2) La lucrările Comitetului participă, în calitate de invitați permanenți, reprezentanți ai autorităților și organismelor prevăzute în anexa nr. 2 .
(3) La lucrările Comitetului pot participa, ca invitați, reprezentanți ai altor entități de drept public și privat care desfășoară activități relevante în domeniu.
(4) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta decizie.