Articolul 2
Art. 2 din DECRET nr. 211 din 14 iunie 1960 pentru acordarea unor posibilităţi de predare, cedare şi declarare a mijloacelor de plată străine şi a metalelor preţioase, precum şi pentru graţierea unor pedepse şi încetarea procesului penal pentru unele infracţiuni
Obligațiile prevăzute în art. 1 vor putea fi îndeplinite la orice unitate a Băncii de Stat a R.P.R. sau la orice alta unitate de stat anume autorizata, de pe întreg teritoriul tarii, indiferent de domiciliul persoanei care își îndeplinește obligația, fără a se face vreo cercetare a provenientei mijloacelor de plată străine sau a metalelor prețioase predate, cedate sau declarate.
Unitățile cumparatoare vor lua măsurile necesare pentru garantarea secretului operațiilor, eliberînd celui care preda, dovezi nominale cu privire la valorile predate.