Începe proba gratuită

LEGE nr. 12 din 21 octombrie 1971 privind încadrarea şi promovarea în munca a personalului din unităţile socialiste de stat

Articolul 30

Articolul 30

Art. 30 din LEGE nr. 12 din 21 octombrie 1971 privind încadrarea şi promovarea în munca a personalului din unităţile socialiste de stat

  1. Capitolul 3

În funcția de maistru pot fi promovati:

a) absolvenții școlilor de maiștri, avînd specialitatea respectiva;

b) absolvenții liceelor de specialitate cu profil tehnic, avînd o vechime în producție de cel puțin 5 ani ca muncitori calificați;

c) muncitorii de înaltă calificare - încadrați în categoria cea mai mare de calificare din rețeaua ramurii respective - care au o vechime în producție de cel puțin 8 ani ca muncitori calificați și dovedesc capacitate de conducere și organizare;

d) tehnicienii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 24 lit. a, d și e, dacă au o vechime în funcții tehnice de cel puțin 5 ani.

Maistrii promovati din rindul muncitorilor de înaltă calificare, precum și din al tehnicienilor prevăzuți la art. 24 lit. d și e, au obligația ca, în termen de 3 ani de la numirea lor în aceasta funcție, sa absolve un curs special de maiștri.