Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÎREA nr. 331 din 16 iunie 1992 privind vînzarea unor terenuri ale societăţilor comerciale cu capital de stat
Terenurile aferente activelor vîndute, în temeiul cap. VII din Legea nr. 58/1991 anterior datei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale vînzătoare vor fi incluse în certificat și vor fi vîndute cumparatorilor activelor respective, la cererea acestora.
Prin terenuri aferente activelor se înțeleg cele pe care sînt amplasate activele, cît și cele necesare desfășurării în bune condiții a activității acestora, identificate pe baza documentației întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.
Stabilirea terenului aferent unui activ, precum și includerea acestuia în suprafața de teren pentru care se eliberează societății comerciale vînzătoare certificatul de atestare a dreptului de proprietate se fac cu respectarea Hotărîrii Guvernului nr. 834/1991 și a criteriilor elaborate în aplicarea acestei hotărîri.