Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 166 din 11 ianuarie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
(1) Autoritatea este condusă de un secretar de stat, care are calitatea de președinte, numit prin decizie a primului-ministru.
(2) Președintele Autorității este ordonator principal de credite.
(3) Președintele Autorității conduce întreaga activitate a acesteia și o reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu ministerele și cu celelalte autorități ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții publice și cu persoane juridice și fizice române și străine. Președintele participa ca invitat la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme din domeniul protecției consumatorilor.
(4) În exercitarea atribuțiilor sale președintele Autorității emite ordine și instrucțiuni. Ordinele și instrucțiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condițiile legii.