Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 166 din 11 ianuarie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
(1) Autoritatea are următoarele atribuții principale:
1. participa, împreună cu alte organe ale administrației publice centrale și locale de specialitate cu atribuții în domeniu și cu organismele neguvernamentale de protecție a consumatorilor, la elaborarea de strategii pe termen scurt, mediu și lung în domeniul protecției consumatorilor;
2. participa, împreună cu alte organe ale administrației publice centrale și locale de specialitate cu atribuții în domeniu și cu reprezentanți ai asociațiilor pentru protecția consumatorilor, la elaborarea programului național privind protecția consumatorilor, asigurând corelarea acestuia cu legislația Uniunii Europene în domeniu;
3. propune Guvernului spre adoptare și avizează proiecte de acte normative în domeniul protecției consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul și comercializarea produselor, precum și cu privire la prestarea serviciilor, astfel încât acestea sa nu pună în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori sa afecteze drepturile și interesele lor legitime;
4. propune spre adoptare Guvernului proiecte de acte normative în domeniul protecției consumatorilor cu privire la avizarea specială pentru fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul și comercializarea anumitor produse;
5. elaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale administrației publice, proceduri privind obiectivele, condițiile și modul de colaborare în desfășurarea activității de protecție a consumatorilor și le supune spre adoptare Guvernului;
6. participa la realizarea programelor interne și internaționale în domeniul protecției consumatorilor, colaborand cu organizații și instituții din țara și din străinătate, conform competentelor ce îi revin potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
7. efectuează analize și încercări în laboratoarele acreditate conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate, efectuează sau finanțează studii și teste comparative cu privire la calitatea produselor și serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la cunoștința publicului;
8. desfășoară activități de informare, consiliere și educare a consumatorilor; editează publicații de specialitate în domeniul protecției consumatorilor;
9. sprijină asociațiile pentru protecția consumatorilor în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege;
10. sprijină autoritățile administrației publice locale și asociațiile consumatorilor în acțiunea de înființare de centre de consultanța, informare și educare a consumatorilor;
11. informează permanent consumatorii asupra produselor care prezintă riscuri pentru sănătatea și securitatea lor;
12. prezintă informări periodice Guvernului și organelor administrației publice centrale interesate, referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor și intereselor consumatorilor;
13. controlează respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, referitoare la securitatea produselor și serviciilor destinate populației, precum și la apărarea drepturilor legitime și a intereselor economice ale acestora, prin efectuarea de controale pe piața la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii și în unitățile vamale, având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum și la documentele referitoare la acestea;
14. dispune măsurile de limitare a consecințelor producerii, importului sau comercializării unor produse și servicii care nu respecta dispozițiile legale privind protecția consumatorilor, după cum urmează: oprirea temporară sau definitivă a comercializării, fabricării produsului sau prestării serviciului; retragerea de pe piața sau de la consumatori a produselor; distrugerea produselor oprite definitiv de la comercializare, dacă aceasta constituie singurul mijloc care face sa înceteze pericolul; verifica îndeplinirea măsurilor stabilite;
15. coordonează schimbul rapid de informații cu instituțiile și organele competente, naționale și internaționale, privind produsele care reprezintă risc pentru sănătatea și securitatea consumatorilor;
16. verifica legalitatea mijloacelor de măsurare folosite pe piața, utilizarea corecta a acestora și ia măsuri pentru interzicerea celor necorespunzătoare prin retragerea licențelor de comercializare acordate agenților economici autorizați, precum și prin sigilarea produselor necorespunzătoare;
17. solicita organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizației de funcționare, a licenței de fabricație ori a certificatului de clasificare, atunci când constata nerespectarea condițiilor în care acestea au fost acordate;
18. constata contravenții și aplica sancțiuni, potrivit legii, în domeniul sau de activitate și sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constata încălcări ale legii penale;
19. sesizează factorii de decizie și operatorii implicați în sistemul de certificare a calității produselor și serviciilor, în baza constatărilor proprii și a informațiilor primite de la organismele neguvernamentale și de la consumatori, cu privire la neconformitățile produselor și serviciilor destinate consumului populației în raport cu documentele de certificare și propune îmbunătățirea sau elaborarea de reglementări în domeniu;
20. verifica dacă afirmatiile prezentate prin publicitate, prospecte, cataloage sau altele asemenea sunt în conformitate cu parametrii ce caracterizează produsele sau serviciile respective;
21. primește și rezolva sau, după caz, transmite spre soluționare celor în drept, potrivit competentelor, sesizările asociațiilor pentru protecția consumatorilor, precum și sesizările persoanelor fizice privind încălcarea drepturilor consumatorilor;
22. participa la pregătirea specialiștilor în domeniul protecției consumatorilor și acorda consultanța în domeniu la solicitarea agenților economici;
23. stabilește și percepe tarife pentru efectuarea de încercări în laboratoarele proprii, pentru organizarea de cursuri și acordarea de consultanța agenților economici;
24. fundamentează și propune în proiectul de buget resursele financiare necesare în vederea realizării politicilor în domeniul sau de competența; utilizează aceste resurse și evidențiază periodic eficienta folosirii lor.
(2) Autoritatea îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul sau de activitate.