Articolul 27
Art. 27 din LEGE Nr. 8 din 29 aprilie 1971 pentru organizarea, administrarea şi folosirea pajiştilor, loturilor zootehnice şi semincere, precum şi a staţiunilor comunale de monta
- Capitolul 5 Dispoziţii speciale
Trupurile de pășuni acoperite cu vegetație forestieră de productivitate ridicată, neajunsă la vîrsta normală de tăiere, sau acelea care nu pot fi utilizate pentru pasunat din cauza condițiilor de sol și panta, pot face obiectul schimbului, în condițiile prevăzute de lege, cu suprafețe echivalente de terenuri pasunabile din fondul forestier.
Suprafețele de pajiști incluse în mod nejustificat în amenajamente silvice dar care, pe bază de acte ori de folosință, se dovedesc ca au aparținut unităților agricole de stat, cooperativelor agricole de producție sau comunelor, orașelor sau municipiilor, se pot scoate din amenajamentele silvice prin ordinul ministrului agriculturii, industriei alimentare, silviculturii și apelor, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare județene, predindu-se celor cărora le-au aparținut, spre a fi îmbunătățite și exploatate ca pajiști.
Scoaterea din fondul forestier a terenurilor prevăzute la alineatul precedent se face pe bază de documentații întocmite de comisii alcătuite din reprezentanți ai comitetelor executive ale consiliilor populare județene și ai Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Apelor.
Scoaterea din fondul forestier a terenurilor ocupate cu vegetație forestieră de mare valoare economică este interzisă.
Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Apelor împreună cu comitetele executive ale consiliilor populare județene vor încheia lucrările de inventariere a pajiștilor naturale și delimitarea acestora de fondul forestier, în termen de cel mult 2 ani de la data prezentei legi.