Articolul 18
Art. 18 din LEGE nr. 5 din 18 martie 1971 cu privire la actele de identitate ale cetăţenilor români precum şi la procedura schimbării domiciliului şi a reşedinţei
- Capitolul 3
Persoana care își schimba domiciliul este obligată ca în termen de 5 zile de la data obținerii dovezii din care rezultă ca are locuinta asigurata să se prezinte la organul militiei în circumscripția căruia își stabilește noul domiciliu, pentru înscrierea mențiunii în actul de identitate și în fișa de evidenta a populației.
Dovada ca persoana care își schimba domiciliul are locuinta asigurata se face cu actul de proprietate, cu contractul de închiriere sau de subinchiriere. Persoanele care își schimba domiciliul într-o locuinta ce face parte din fondul locativ de stat, administrat de întreprinderi subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare, vor prezenta și ordinul de repartizare.
În cazul soțului care se muta la celălalt soț, al părinților care se muta la copii și al copiilor care se muta la părinți, al minorilor care se muta la persoane obligate să le acorde întreținere, la tutore ori la persoane sau familii la care au fost dati în plasament familial sau cărora le-au fost încredințați spre creștere, educare și întreținere, potrivit legii, precum și al persoanelor puse sub interdicție care se muta la reprezentanții lor legali, dovada ca au locuinta asigurata se poate face pe baza declarației scrise de primire în spațiu, însoțită de actul legal din care rezultă ca persoana care face declarația este titularul spațiului locativ.
În comune, dovada ca o persoană are locuinta asigurata se poate face și cu declarație scrisă data în fața organului militiei de către persoana care își schimba domiciliul.