Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 23 din 4 ianuarie 2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 23 din 4 ianuarie 2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării

(1) Pentru exercitarea atribuțiilor sale Ministerul Educației și Cercetării se sprijină pe organisme de nivel național în domeniul învățământului și cercetării: consilii, comisii și colegii prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Componenta acestor organisme naționale este stabilită prin ordin al ministrului educației și cercetării.

(3) Atribuțiile organismelor naționale sunt stabilite prin regulamente de organizare și funcționare, aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, conform reglementărilor legale.

(4) Organismele naționale pot avea câte un secretariat propriu, format, de regula, din 1-3 persoane, care ajuta la elaborarea lucrărilor și pot folosi în activitatea lor un corp de experți, remunerat din fondurile programelor naționale sau internaționale de dezvoltare a învățământului și cercetării și/sau din fondurile bugetare și extrabugetare.

(5) Activitatea organismelor naționale este coordonata de ministrul educației și cercetării sau, după caz, de ministrul delegat sau de un secretar de stat.

(6) Membrii consiliilor naționale, precum și alți specialiști colaboratori ai acestora din afară ministerului pot fi remunerați în condițiile legii.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.