Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 23 din 4 ianuarie 2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării

Articolul 21

Articolul 21

Art. 21 din HOTĂRÂRE nr. 23 din 4 ianuarie 2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării

(1) Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București, asigura activitatea de distribuire a manualelor școlare către unitățile de învățământ din subordine, ca activitate extrabugetara, prin contabilitate distinctă.

(2) Veniturile înregistrate din activitatea extrabugetara prevăzute la alin. (1) vor fi obținute de la agenții economici care și-au asumat obligația de a edita, tipari și difuza manualele școlare sau vor fi virate direct de Ministerul Educației și Cercetării în cazul în care prin contractul cu acești agenți economici s-au prevăzut reținerea și virarea de către Ministerul Educației și Cercetării a sumelor aferente difuzării manualelor școlare de la inspectoratele școlare la unitățile de învățământ.

(3) Cheltuielile pentru activități extrabugetare, menționate la alin. (2), constau în: cheltuieli de transport, manipulare și depozitare, precum și pentru dotarea cu bunuri de natura obiectelor de inventar sau a mijloacelor fixe, strict necesare în vederea desfășurării acestei activități.

(4) Disponibilitățile existente în cont la finele anului se reportează și se utilizează în anul următor pentru destinatiile prevăzute la alin. (3) sau pentru alte destinații stabilite de inspectoratele școlare conform prevederilor legale.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.