Articolul 3
Art. 3 din PROTOCOLUL nr. 7 din 22 noiembrie 1984 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată grațierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedește ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.
Titlul art. 3 din Protocol a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat prin , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.