Articolul 7
Art. 7 din REGULAMENT nr. 10 din 12 august 2022 privind emiterea de obligațiuni garantate
- Capitolul II Activitatea de emisiune de obligațiuni garantate
- Secţiunea a 4-a Aprobarea programului de obligațiuni garantate
(1) Banca Națională a României aprobă un program de obligațiuni garantate numai dacă, în urma evaluării efectuate pe baza documentelor depuse de emitent conform art. 5 alin. (1) și, după caz, alin. (2) sau (3) , constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de și de prezentul regulament.
(2) În aplicarea , în cazul în care, pentru o obligațiune garantată emisă la nivel intern în cadrul unui program de obligațiuni realizat în condițiile , survine o modificare a nivelului de calitate a creditului care conduce la o diminuare a acestuia până la nivelul 2, pentru scopurile prevăzute la art. 5 alin. (2) din prezentul regulament, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate competentă cu supravegherea publică a emitentului de obligațiuni garantate emise la nivel extern, solicită autorității competente cu supravegherea publică a emitentului de obligațiuni garantate emise la nivel intern o opinie care să ateste faptul că modificarea nu a fost determinată de o încălcare a cerințelor pentru acordarea aprobării.