Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 1.332 din 14 decembrie 2000 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii
(1) În structura organizatorică a Ministerului Sănătății funcționează direcții generale, direcții, servicii și birouri.
(2) Structura organizatorică a Ministerului Sănătății este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului sănătății se pot organiza servicii sau birouri, precum și colective de lucru temporare.
(3) Numărul maxim de posturi este de 238, inclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor.
(4) Conducerea Ministerului Sănătății este asigurata de ministrul sănătății. În exercitarea atribuțiilor sale ministrul emite ordine și instrucțiuni. Pe lângă ministru funcționează colegiul ministerului, cu rol consultativ, ale cărui componenta și atribuții se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.
(5) Ministrul sănătății conduce întreaga activitate a ministerului și îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități și organizații, precum și cu persoane fizice sau juridice, din țara sau din străinătate. În cazul în care ministrul sănătății, din diferite motive, nu își poate exercita atribuțiile, deleagă secretarului de stat exercitarea acestor atribuții.
(6) Atribuțiile și sarcinile secretarului de stat și ale secretarului general se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.
(7) Secretarul general este funcționar public și este numit în funcție de ministrul sănătății, pe baza concursului organizat potrivit legii.
(8) Atribuțiile și sarcinile compartimentelor din aparatul propriu al Ministerului Sănătății se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al ministerului și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.