Începe proba gratuită

INSTRUCŢIUNILE nr. 4 din 21 decembrie 2000 privind verificarea şi certificarea situaţiilor financiare ale societăţilor comerciale emitente de valori mobiliare şi ale persoanelor juridice supuse autorizării, supravegherii şi controlului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din INSTRUCŢIUNILE nr. 4 din 21 decembrie 2000 privind verificarea şi certificarea situaţiilor financiare ale societăţilor comerciale emitente de valori mobiliare şi ale persoanelor juridice supuse autorizării, supravegherii şi controlului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare

Situațiile financiare pentru anul 2000 ale unor societăți comerciale cotate la Bursa de Valori București, listate pe RASDAQ, și ale societăților de administrare a investițiilor vor fi întocmite și în conformitate cu Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale, în baza Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.660 din 15 decembrie 2000 care precizează lista cuprinzând aceste societăți comerciale și termenele de depunere.

Aceste situații financiare vor fi verificate și certificate de auditori financiari înregistrați la Camera Auditorilor din România și vor fi transmise și la C.N.V.M.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.