Articolul III
Art. III din LEGE nr. 239 din 20 iulie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital
Cererile și documentația aferentă autorizării aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi completate, în termen de 45 de zile de la această dată, în conformitate cu prevederile prezentei legi.