Articolul 8
Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 1.165 din 24 noiembrie 2000 pentru aprobarea Procedurii şi competentelor de acordare a unor înlesniri la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor, sumelor datorate Fondului pentru plata ajutorului de şomaj şi a altor venituri bugetare, administrate de Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Agenţia Naţionala pentru Ocupare şi Formare Profesională, după caz
- Anexa 1
- Capitolul 2 Competentele de acordare a înlesnirilor la plata
(1) Prin excepție de la prevederile privind competentele de acordare a înlesnirilor la plata, în cazul impozitului pe venituri din salarii, Direcția administrarea veniturilor statului din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, administrațiile financiare ale sectoarelor municipiului București și Direcția administrării marilor contribuabili din cadrul Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat a municipiului București pot aproba amânarea cu cel mult 20 de zile a plății acestuia pentru orice suma.
(2) O alta amânare la plata impozitului pe veniturile din salarii nu se poate acorda decât dacă plătitorul face dovada ca a achitat sumele reprezentând impozitul pe veniturile din salarii aferente perioadelor anterioare, inclusiv majorările de întârziere aferente sau majorările, după caz.