Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 1.197 din 29 noiembrie 2000 privind înlocuirea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 644/1998 pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a prevederilor art. 10 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din HOTĂRÂRE nr. 1.197 din 29 noiembrie 2000 privind înlocuirea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 644/1998 pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a prevederilor art. 10 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată

  1. Anexa 1

Dosarul de solicitare a mijlocului de transport autonom va cuprinde:

a) cererea solicitantului;

b) raportul institutului de medicina legală și dovada de la parchetul militar de pe lângă tribunalul militar, în raza cărora s-au produs evenimentele revoluționare din decembrie 1989, prin care se atesta calitatea de rănit în revoluție, acte doveditoare privind cauza și data ivirii invaliditatii;

c) certificatul de rănit în lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 sau în legătură cu evenimentele din decembrie 1989;

d) brevetul de atestare a titlului, conform , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Fac excepție răniții în legătură cu evenimentele din decembrie 1989;

e) în baza actelor prevăzute la lit. b) se eliberează de către unitatea sanitară abilitata certificatul medical tip A (B) pentru atestarea stării de sănătate a conducătorului de autovehicul, care stabilește diagnosticul funcțional și care cuprinde precizarea ca solicitantul se încadrează în criteriile medicale în vigoare pentru acordarea mijloacelor de transport autonome adaptate, că nu suferă de afecțiuni asociate care sunt contraindicate pentru obținerea permisului de conducere și confirma, pentru posesorii de permis de conducere auto, capacitatea de a conduce numai un mijloc de transport autonom adaptat cu invaliditatea dobandita în urma ranirii în Revoluția din decembrie 1989;

f) în baza actelor prevăzute la lit. b) și e) se emite de către cabinetul de expertiza și recuperare a capacității de muncă teritorial certificatul medical de constatare a capacității de muncă - formular tipizat - care confirma diagnosticul, atesta gradul de invaliditate și cuprinde expres precizarea ca solicitantul se încadrează în criteriile medicale în vigoare pentru acordarea mijloacelor de transport autonome adaptate și capacitatea de a conduce numai un mijloc de transport autonom adaptat la deficienta locomotorie dobandita în urma ranirii în Revoluția din decembrie 1989. Certificatul astfel eliberat se vizează de Institutul Național de Expertiza și Recuperare a Capacității de Muncă, care certifica încadrarea în gradul de invaliditate și în criteriile medicale în vigoare pentru acordarea mijloacelor de transport autonome adaptate;

g) permisul de conducere auto, cu excepția invalizilor de gradul I.