Articolul II
Art. II din ORDONANȚĂ nr. 12 din 31 ianuarie 2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transporturilor rutiere
privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu modificările și completările ulterioare, , aprobată cu modificări prin , se modifică și se completează după cum urmează:
1. La se introduc două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins:
(6) Controlul prevăzut la alin. (1) acoperă în fiecare an o parte însemnată și reprezentativă a lucrătorilor mobili, a conducătorilor auto, a întreprinderilor, a vehiculelor care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 și a lucrătorilor mobili și a conducătorilor auto care intră sub incidența privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare.
(7) Controalele în trafic privind respectarea organizării timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier se limitează la aspectele care pot fi controlate în mod eficient cu ajutorul tahografului și al aparatului de înregistrare conex. Controalele detaliate ale respectării prevederilor , cu modificările și completările ulterioare, pot fi efectuate numai la sediile întreprinderilor/operatorilor de transport rutier.
2. se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Coordonatorul național are următoarele atribuții principale:
a) coordonează activitatea de control, astfel încât: să fie verificate anual cel puțin 3% din totalul zilelor lucrate în cursul anului de conducătorii auto cărora li se aplică prevederile prezentei ordonanțe, iar din totalul zilelor de lucru verificate, cel puțin 30% să fie controlate în trafic, iar cel puțin 50% să fie controlate la sediile întreprinderilor de transport rutier. În cursul controlului în trafic, conducătorul auto are permisiunea de a contacta sediul întreprinderii/operatorului de transport rutier, managerul de transport sau orice altă persoană sau entitate pentru a furniza, înainte de terminarea controlului în trafic, oricare dintre dovezile care nu sunt disponibile la bord. Acest lucru nu aduce atingere obligației conducătorului auto de a asigura utilizarea corespunzătoare a aparatelor tahograf;
b) introduce un sistem de clasificare în funcție de gradul de risc pentru întreprinderi/operatorii de transport rutier pe baza numărului și a gravității încălcărilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 sau ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 sau ale , cu modificările și completările ulterioare, constatate pentru fiecare întreprindere/operator de transport rutier, și organizează controalele în funcție de gradul de risc al întreprinderii/operatorului de transport rutier;
c) colaborează cu organismele similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene în vederea organizării unor activități comune de control/controale concertate;
d) transmite la fiecare 2 ani Comisiei Europene raportări statistice cu privire la activitatea de control, conform prevederilor art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 și ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/1.013 a Comisiei din 30 martie 2017 de stabilire a formularului tip pentru raportare menționat la art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, denumită în continuare Decizia (UE) nr. 1.013/2017, precum și prevederilor , cu modificările și completările ulterioare;
e) colaborează cu organismele similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene în vederea depistării și sancționării unor eventuale încălcări ale prevederilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/85, Regulamentului (UE) nr. 165/2014, Acordului AETR și/sau Acordului UE-UK, acolo unde există indicii în acest sens;
f) asigură schimbul de informații cu organismelor/autoritățile omoloage competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene și, după caz, din statele SEE sau Confederația Elvețiană, în conformitate cu art. 22 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, inclusiv privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe și ale , cu modificările și completările ulterioare;
g) cooperează cu autoritățile de control competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene și, după caz, din statele SEE sau Confederația Elvețiană, în ceea ce privește furnizarea de educație și formare către personalul de control, bazându-se în principal pe sistemele existente de aplicare a legii;
h) elaborează și aplică o strategie națională de control al respectării legislației specifice, inclusiv în ceea ce privește normele speciale privind detașarea conducătorilor auto, strategie care se concentrează pe întreprinderile clasificate ca prezentând un grad de risc ridicat.
(2) Coordonatorul național efectuează, cel puțin de șase ori pe an, controale în trafic concertate asupra conducătorilor auto și asupra vehiculelor care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 561/2006 sau a Regulamentului (UE) nr. 165/2014.
(3) Coordonatorul național depune eforturi, împreună cu autoritățile de control competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene și, după caz, din statele SEE sau Confederația Elvețiană, pentru a organiza controale concertate la sediile întreprinderilor/operatorilor de transport rutier.
(4) Controalele concertate prevăzute la alin. (3) se efectuează în același timp de către autoritățile de control a două sau mai multe state, fiecare acționând pe propriul teritoriu, având aceleași obiective principale de control privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și/sau a Regulamentului (UE) nr. 165/2014.
(5) Controalele la sediile întreprinderilor/operatorilor de transport rutier se organizează luându-se în considerare inclusiv experiența anterioară în ceea ce privește diferitele categorii de transport și de întreprinderi/operatori de transport rutier. Aceste controale se efectuează și în cazul în care în trafic s-au constatat încălcări grave ale Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale prezentei ordonanțe și/sau ale , cu modificările și completările ulterioare.
(6) Pentru a facilita controalele selective în trafic, datele din sistemul național de clasificare în funcție de gradul de risc sunt accesibile în momentul controlului tuturor autorităților de control competente din România.
(7) Instituția responsabilă cu gestionarea Registrului electronic național al operatorilor de transport rutier, împreună cu coordonatorul național, asigură autorităților competente din alte state membre accesul direct la informațiile din sistemul național de clasificare în funcție de gradul de risc, acordând acces direct, prin intermediul Registrului electronic național, în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.
(8) Controalele privind respectarea prevederilor , cu modificările și completările ulterioare, vizează o întreprindere dacă unul sau mai mulți dintre conducătorii auto ai acesteia au încălcat în mod continuu sau grav Regulamentul (CE) nr. 561/2006 sau Regulamentul (UE) nr. 165/2014.
(9) Informațiile transmise Comisiei Europene în conformitate cu alin. (1) lit. d) includ numărul conducătorilor auto controlați în trafic, numărul controalelor la sediile întreprinderilor, numărul de zile lucrătoare controlate și numărul și tipul de încălcări semnalate și indică dacă se transportau persoane sau mărfuri.
(10) Strategia națională prevăzută la alin. (1) lit. h) se elaborează de către Coordonatorul național și se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.
3. se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:
(1) Informațiile furnizate bilateral în conformitate cu art. 22 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 fac obiectul unui schimb între organismele desemnate notificate Comisiei:
a) cel puțin o dată la șase luni;
b) la cererea motivată a unui stat membru în cazuri individuale.
(2) Coordonatorul național transmite informațiile cerute de către un alt stat membru, în temeiul alin. (1) lit. b), în termen de 25 de zile lucrătoare de la primirea cererii. Organismele naționale desemnate/notificate pot conveni de comun acord asupra unui termen mai scurt.
(3) În cazurile urgente sau în cazuri care necesită doar o simplă consultare a evidențelor, precum evidențele unui sistem de clasificare în funcție de gradul de risc, informațiile solicitate se furnizează în termen de trei zile lucrătoare.
(4) În cazul în care Coordonatorul național consideră că cererea este insuficient motivată, acesta informează în acest sens statul membru solicitant în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii. Statul membru solicitant trebuie să furnizeze informații suplimentare pentru a-și motiva cererea. În cazul în care statul membru solicitant nu poate furniza informații suplimentare pentru a-și motiva cererea, Coordonatorul național solicitat poate respinge cererea. Statul membru solicitant trebuie să furnizeze informații suplimentare pentru a-și motiva cererea.
(5) În cazul în care este dificil sau imposibil să se dea curs unei solicitări de informații sau să se efectueze controale, inspecții sau investigații, Coordonatorul național informează în acest sens statul membru solicitant în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii și prezintă motive care să justifice dificultatea sau imposibilitatea respectivă. În acest caz, Coordonatorul național și statul membru solicitant poartă discuții pentru a identifica soluții.
(6) În cazul unor întârzieri persistente în furnizarea informațiilor către Coordonatorul național, acesta informează Comisia în vederea luării măsurilor necesare.
(7) Schimbul de informații prevăzut în prezentul articol este pus în aplicare prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne (IMI) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012, denumit în continuare sistemul IMI.
(8) Prevederile alin. (7) nu se aplică schimburilor de informații prin intermediul unor consultări directe ale registrelor electronice naționale menționate la art. 16 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.
4. La se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:
(3) La controalele în trafic se vor verifica, în principal, următoarele:
a) respectarea perioadelor de conducere zilnică și săptămânală, a pauzelor și a perioadelor de repaus zilnic și săptămânal;
b) foile de înregistrare pentru zilele precedente care trebuie deținute la bordul vehiculului în conformitate cu art. 36 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 și/sau datele înregistrate pentru aceeași perioadă pe cardul conducătorului auto și/sau în memoria aparatului de înregistrare și/sau pe foile imprimate;
c) cazurile de depășire a vitezei permise a vehiculului pentru perioada menționată la art. 36 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, definite ca perioade de peste un minut în care viteza vehiculului este mai mare de 90 km/h pentru vehiculele din categoria N3 sau de 105 km/h pentru vehiculele din categoria M3, categoriile N3 și M3 fiind definite potrivit Regulamentului (UE) 2018/858 din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE;
d) funcționarea corectă a aparatului de înregistrare, respectiv identificarea unui posibil abuz asupra aparaturii și/sau a cardului conducătorului auto și/sau a foilor de înregistrare sau, dacă este cazul, prezența documentelor prevăzute la art. 16 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006;
e) timpul de lucru săptămânal maxim extins de 60 de ore, alt timp de lucru săptămânal, conform prevederilor , cu modificările și completările ulterioare, numai în cazul în care tehnologia face posibilă efectuarea unor controale eficace.
(4) Verificările efectuate la sediile întreprinderilor/operatorilor de transport rutier vor viza, în plus față de aspectele prevăzute la alin. (3), următoarele:
a) respectarea perioadelor săptămânale de repaus și, respectiv, a perioadelor de conducere a vehiculului dintre aceste perioade de odihnă;
b) respectarea limitării la două săptămâni a duratei de conducere a vehiculului;
c) foile de înregistrare, datele și imprimările provenind de la unitatea montată pe vehicul și de pe cardul conducătorului auto;
d) respectarea timpului de lucru săptămânal mediu maxim, a pauzelor și a cerințelor privind munca de noapte, conform prevederilor , cu modificările și completările ulterioare;
e) respectarea obligațiilor care le revin întreprinderilor/ operatorilor de transport rutier în conformitate cu art. 8 alin. (8) și (8a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.
(5) În cazul în care se constată o încălcare, personalul cu atribuții de control, potrivit prezentei ordonanțe, verifică responsabilitatea partajată a tuturor celor implicați în lanțul de transport, precum expeditorii, agenții de expediție sau contractanții, în special dacă dispozițiile contractelor de furnizare de servicii de transport respectă Regulamentul (CE) nr. 561/20016 și Regulamentul (UE) nr. 165/2014.