Începe proba gratuită

DECRET nr. 125 din 17 martie 1970 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din DECRET nr. 125 din 17 martie 1970 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii

  1. Capitolul 3

Banca de Investiții este condusă de Consiliul de administrație al băncii, organ deliberativ, care hotărăște în problemele generale privind activitatea sa.

Consiliul de administrație este format din:

a) președintele, primul vicepreședinte și vicepreședinții băncii;

b) directori ai unor direcții din centrala băncii și conducatori ai unor unități teritoriale, precum și specialiști cu experienta îndelungată și înaltă calificare din cadrul băncii sau din afară acesteia;

c) un delegat al sindicatelor, desemnat de U.G.S.R. din România.

Membrii consiliului de administrație al băncii, prevăzuți la lit. b, se numesc de ministrul finanțelor, la propunerea președintelui Băncii de Investiții.

Președintele Băncii de Investiții este și președintele consiliului de administrație; în lipsa președintelui băncii, atribuțiile de președinte se îndeplinesc de primul vicepreședinte.