Începe proba gratuită

LEGE nr. 199 din 13 noiembrie 2000 privind utilizarea eficientă a energiei

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din LEGE nr. 199 din 13 noiembrie 2000 privind utilizarea eficientă a energiei

  1. Capitolul 4 Atribuţii şi raspunderi

(1) Agentia Română pentru Conservarea Energiei este imputernicita, în condițiile prezentei legi, ca, în colaborare cu Autoritatea Naționala pentru Protectia Consumatorilor, să asigure supravegherea pieței pentru respectarea reglementarilor tehnice privind eficienta energetica.

(2) Agentia Română pentru Conservarea Energiei are dreptul de a solicita informații și documente privind utilizarea și gestionarea energiei și a resurselor energetice de la persoanele fizice și juridice a caror activitate face obiectul aplicarii prevederilor prezentei legi.

(3) Personalul Agentiei Române pentru Conservarea Energiei are dreptul de acces, în condițiile legii, în spatiile de productie, încercări, verificare finala și de depozitare a aparatelor, echipamentelor și utilajelor cu rol în producere, transport, distribuție și consum de energie, precum și în locurile în care acestea sunt utilizate.

(4) Personalul Agentiei Române pentru Conservarea Energiei are dreptul de acces, în condițiile legii, la instalatiile de măsurare a energiei electrice, gazelor naturale, energiei termice și a consumurilor de apa calda și rece, ale persoanelor juridice.

Art. 8

a fost modificat prin pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 56 din 17 martie 2006 .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.