Articolul 9
Art. 9 din HOTĂRÂRE nr. 1.326 din 30 decembrie 2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei
(1) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile structurilor din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1 , prin regulamentul de organizare și funcționare al ministerului, aprobat prin ordin al ministrului economiei.
(2) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc prin fișa postului.
(3) Statul de funcții, structura posturilor pe compartimente pentru aparatul propriu al ministerului, precum și încadrarea personalului se aprobă prin ordin al ministrului economiei.