Articolul 3
Art. 3 din INSTRUCȚIUNE nr. 1 din 16 decembrie 2021 privind modul de transmitere a raportărilor și a altor documente în format electronic către Autoritatea de Supraveghere Financiară
(1) Entitățile și persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 1 care transmit în format electronic către A.S.F. corespondența, raportările, situațiile lunare/trimestriale, informațiile și alte documente prevăzute de legislația aplicabilă utilizează în acest sens:
a) pentru expeditor, adresa de e-mail a entității sau adresa de e-mail a reprezentantului legal al entității, respectiv adresa de e-mail a persoanei fizice în cazul în care aceasta se adresează A.S.F. în nume personal;
b) pentru destinatar, adresa de e-mail a A.S.F. - eregistratura@asfromania.ro, cu respectarea modului de transmitere a documentelor prevăzut în ghidul publicat pe siteul A.S.F. care are un caracter orientativ și poate fi actualizat de către A.S.F. în funcție de bunele practici în domeniu;
c) în cazul raportărilor prevăzute de legislația aplicabilă în domeniul asigurărilor, aplicațiile ASF-EWS sau e-Hub, după caz;
d) în cazul raportărilor prevăzute de legislația pieței de capital se utilizează aplicațiile prevăzute de legislația în vigoare, aplicabilă fiecărui tip de raportări;
e) în cazul raportărilor prevăzute de reglementările specifice sistemului de pensii private se utilizează sistemul informatic de raportare (SIR);
f) în cazul situațiilor lunare/trimestriale transmise conform privind veniturile Autorității de Supraveghere Financiară, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se utilizează adresa de email a A.S.F. raportari_taxe@asfromania.ro;
g) în cazul cererilor aferente proceselor de autorizare/ avizare, însoțite de documentele necesare, acestea se transmit prin utilizarea portalului autorizări, disponibil la adresa https://autorizari.asfromania.ro/, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (2) ;
(la 01-01-2023, Litera g) din Alineatul (1), Articolul 3 a fost modificată de )
h) în cazul informațiilor/documentelor care vizează notificările privind luarea în evidență a persoanelor fizice angajați ai entităților autorizate, reglementate și supravegheate de A.S.F./persoanelor care se află în relații contractuale cu aceste entități, acestea se transmit utilizând portalul autorizări.
(la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 3 a fost completat de )
Notă
Reproducem prevederile , :
Cererile aferente proceselor de autorizare/avizare depuse la Autoritatea de Supraveghere Financiară și nesoluționate până la intrarea în vigoare a prezentei instrucțiuni se soluționează de către Autoritatea de Supraveghere Financiară conform prevederilor legislației în vigoare la data depunerii acestora.
(2) Înscrisurile entităților și ale persoanelor fizice și juridice prevăzute la art. (1) adresate A.S.F. conform prezentei instrucțiuni sunt semnate olograf, fotocopiate/scanate în format PDF sau sunt semnate cu semnătură electronică calificată de către persoana în drept, iar în cazul documentației transmise potrivit prevederilor alin. (1) , aceasta va fi însoțită de adresa de însoțire și de opisul documentației; adresa de însoțire este transmisă cu număr de înregistrare.
(3) Documentația transmisă A.S.F. conform alin. (1) și (2) este păstrată la sediul entității, fiind disponibilă pentru verificare la solicitarea A.S.F. ori de câte ori este necesar.