Începe proba gratuită

LEGE nr. 310 din 23 decembrie 2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport

Articolul 42

Articolul 42

Art. 42 din LEGE nr. 310 din 23 decembrie 2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport

  1. Titlul II Organizarea activității anti-doping la nivel național
  2. Capitolul V Responsabilitățile sportivilor, personalului asistent al acestora și altor persoane

Medicii, asistenții medicali și personalul paramedical trebuie să acorde o atenție deosebită tratamentului medical aplicat sportivilor și să respecte următoarele reguli:

a) să nu recomande, să nu prescrie și să nu administreze medicamente și/sau suplimente alimentare care au în compoziție substanțe interzise, cu excepția situației în care există SUT;

b) să nu recomande, să nu prescrie sau să nu colaboreze la utilizarea unor metode interzise care sunt incluse pe Lista interzisă, cu excepția situației în care se poate obține SUT;

c) să prevină folosirea de către sportivi a substanțelor și/sau a metodelor interzise;

d) să informeze sportivii și federațiile sportive naționale responsabile asupra medicației și metodelor administrate, a compoziției și efectelor asupra organismului;

e) să informeze federația sportivă națională responsabilă, precum și Agenția, în cazul în care suspectează un sportiv că ar folosi substanțe și/sau metode interzise, pentru ca acesta să fie supus unor testări-țintă;

f) să acorde sprijinul și să colaboreze cu ANAD și cu alte organizații anti-doping în investigațiile desfășurate cu privire la încălcarea reglementărilor anti-doping.