Articolul 41
Art. 41 din LEGE nr. 310 din 23 decembrie 2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport
- Titlul II Organizarea activității anti-doping la nivel național
- Capitolul V Responsabilitățile sportivilor, personalului asistent al acestora și altor persoane
(1) În situația în care un sportiv se retrage din activitatea sportivă în timp ce execută o perioadă de suspendare, acesta trebuie să notifice în scris organizația anti-doping care a impus perioada de suspendare cu privire la această retragere.
(2) Revenirea în activitatea sportivă a sportivilor prevăzuți la alin. (1) nu se va putea realiza fără o notificare scrisă adresată organizației anti-doping care a impus perioada de suspendare.
(3) Înștiințarea scrisă se va remite în avans cu o perioadă de timp egală cu perioada de suspendare rămasă de executat la momentul retragerii, când aceasta este mai mare de 6 luni, iar în caz contrar, cu 6 luni înainte.
(4) Pentru a participa la manifestări sportive internaționale sau naționale sportivii prevăzuți la alin. (1) au obligația de a se supune testării doping.