Articolul 6
Art. 6 din HOTĂRÂRE nr. 3 din 01 octombrie 2021 privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, aprobat prin Hotărârea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia nr. 22/2009
- ANEXĂ
- Capitolul II Funcționarea Consiliului pentru dezvoltare regională
(1) Reuniunile Consiliului pentru dezvoltare regională se desfășoară, prin rotație, în fiecare județ din regiune, în prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor care îl constituie și cu condiția reprezentării tuturor județelor din cadrul regiunii.
(2) Dacă la o ședință a Consiliului pentru dezvoltare regională nu sunt întrunite condițiile de participare prevăzute la alin. (1), atunci ea se amână, urmând să fie convocată o nouă ședință în termen de 15 zile calendaristice. Ședința convocată în urma unei amânări se desfășoară chiar dacă nu întrunește condițiile prevăzute la alin. (1), iar hotărârile adoptate de Consiliul pentru dezvoltare regională în cadrul acestei ședințe sunt obligatorii.
(3) Membrii Consiliului pentru dezvoltare regională care nu pot participa din motive obiective la reuniunile acestuia pot desemna, prin mandat scris, un înlocuitor sau pot participa online la ședințe.
(4) Absența membrilor Consiliului pentru dezvoltare regională de la ședință este comunicată secretariatului. În această comunicare va fi desemnat reprezentantul de drept care poate participa și vota în numele președintelui de consiliu, potrivit codului administrativ și regulamentului de organizare și funcționare de la nivelul consiliului județean sau local, după caz. De asemenea, mandatul scris privind numirea unui înlocuitor la ședința Consiliului pentru dezvoltare regională va cuprinde și motivarea neparticipării la ședință.
(5) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Consiliul pentru dezvoltare regională adoptă hotărâri prin consens. Dacă acesta nu se realizează, hotărârile vor fi luate prin vot cu majoritatea simplă a membrilor prezenți. În caz de paritate, votul președintelui este decisiv.
(6) Hotărârile adoptate se comunică instituției naționale cu atribuții în domeniul dezvoltării regionale, membrilor Consiliului pentru dezvoltare regională, precum și celor interesați care au participat la ședință, de către secretariatul acestui organism, în termen de 15 zile lucrătoare de la data adoptării.