Articolul 18
Art. 18 din LEGE nr. 188 din 1 octombrie 2000 privind executorii judecătoreşti
- Capitolul III Organizarea activității executorilor judecătorești
- Secţiunea 1 Organizarea și funcționarea birourilor executorilor judecătorești
(1) După numirea în funcție executorul judecătoresc va depune jurământul în fața ministrului justiției și a președintelui Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sau a reprezentanților acestora.
(2) Jurământul are următorul conținut:
Jur să respect Constituția și legile țării, să-mi îndeplinesc cu onoare și probitate, cu conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin și să păstrez secretul profesional. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
(3) Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a executorului judecătoresc. Executorul judecătoresc fără confesiune va depune jurământul fără formula religioasă, pe conștiință și onoare.
(4) La depunerea jurământului se încheie un proces-verbal în două exemplare, semnate de persoanele menționate la alin. (1) și de cel interesat. Un exemplar al procesului-verbal se păstrează la grefa curții de apel și celălalt exemplar se înmânează executorului judecătoresc respectiv.
(5) Executorii judecătorești intră în exercițiul funcțiunii numai după depunerea jurământului.