Începe proba gratuită

ORDIN nr. 312 din 5 noiembrie 2021 privind organizarea sistemului de control și certificare, de aprobare a organismelor de control și de supraveghere a activității acestora în agricultura ecologică

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din ORDIN nr. 312 din 5 noiembrie 2021 privind organizarea sistemului de control și certificare, de aprobare a organismelor de control și de supraveghere a activității acestora în agricultura ecologică

  1. Capitolul IV Condiții de depunere a documentelor pentru aprobarea organismelor de control care au sediul principal în alt stat membru, precum și a celor care au sediul principal în România

(1) Documentele prevăzute în anexele nr. 2 sau 3 , după caz, se depun de către OC la sediul MADR, oricând în timpul anului. În cazul OC aprobate de MADR, anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, acestea vor depune documentele cu minimum 60 de zile înainte de expirarea datei certificatului de aprobare. Documentele vor fi însoțite de opis, vor fi prezentate pe suport electronic, redactate în limba română sau traduceri autorizate în limba română, după caz, certificate „conform cu originalul“, însușite prin semnătura persoanei responsabile.

(2) Nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut la alin. (1) de către OC aprobate de MADR anterior intrării în vigoare a prezentului ordin se sancționează cu „Avertisment scris“. OC aprobat are la dispoziție maximum 15 zile de la comunicarea sancțiunii aplicate să depună documentele în vederea obținerii aprobării.

(3) Nedepunerea documentelor prevăzute în anexele nr. 2 sau 3 , după caz, în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (2) , de către OC aprobate de MADR, anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, se sancționează cu suspendarea completă a aprobării.

(4) Opisul prevăzut la alin. (1) trebuie să conțină: documentele din anexa nr. 2 sau 3 , în ordinea prevăzută în aceasta, numărul de file al fiecărui document și mențiunea «acest dosar cuprinde „n“ file» și este semnat, după caz, de către persoana responsabilă.

(la 23-06-2026, Alineatul (4), Articolul 5, Capitolul IV a fost modificat de )

(5) Analiza dosarului de aprobare a OC se realizează de către comisia de aprobare, într-un termen de 60 de zile de la data depunerii documentelor prevăzute în anexa nr. 2 sau 3 , după caz.

(6) În cazul în care, în urma analizei documentelor depuse, comisia de aprobare constată neconformități, aceasta înștiințează OC, în scris, prin poștă, fax sau e-mail, în termen de 5 zile lucrătoare de la data constatării, cu privire la documentele lipsă sau incomplete. OC candidat are obligația de a transmite documentele solicitate, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea înștiințării de completare a dosarului. În situația în care dosarul nu este completat sau este completat parțial în termenul prevăzut, cererea de aprobare se respinge, cu consecința depunerii unei noi cereri și reluării procedurii de aprobare.

(la 23-06-2026, Alineatul (6), Articolul 5, Capitolul IV a fost modificat de )

(7) Pe tot parcursul procedurii de aprobare se păstrează confidențialitatea informațiilor obținute, la toate nivelurile.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 23.06.2026

    Modificare

    ORDINUL nr. 185 din 16 iunie 2026

    (la 23-06-2026, Alineatul (4) , Articolul 5 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDINUL nr. 185 din 16 iunie 2026, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 23 iunie 2026 )

    Vezi actul modificator
  2. 23.06.2026

    Modificare

    ORDINUL nr. 185 din 16 iunie 2026

    (la 23-06-2026, Alineatul (6) , Articolul 5 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDINUL nr. 185 din 16 iunie 2026, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 23 iunie 2026 )

    Vezi actul modificator