Articolul 2
Art. 2 din DECIZIE nr. 16/2CN din 26 noiembrie 2021 privind reglementarea sistemului de educație medicală continuă pentru medicii stomatologi, a criteriilor și normelor de acreditare a furnizorilor de educație medicală continuă și a lectorilor, precum și a procedurilor de evaluare și creditare a formelor de educație medicală continuă adresate medicilor stomatologi
(1) Colegiul Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare CMSR, realizează managementul activităților de EMC prin Programul național de educație medicală continuă, în conformitate cu prevederile prezentei decizii, cu dreptul Uniunii Europene (UE) sau cu înțelegerile și recunoașterile mutuale ale creditelor stabilite cu autorități ori organisme profesionale medicale naționale, europene sau internaționale implicate, prin natura funcționării lor, în activitățile de educație sau dezvoltare profesională continuă a medicilor stomatologi.
(2) Programul național de educație medicală continuă se aprobă anual de CMSR și se afișează pe pagina de internet a CMSR, împreună cu lista furnizorilor de EMC, a lectorilor acreditați, precum și a publicațiilor medicale agreate de CMSR.
(3) Informațiile prevăzute la alin. (2) vor fi actualizate periodic, ori de câte ori intervine o modificare.