Articolul 4
Art. 4 din CIRCULARĂ nr. 28 din 19 noiembrie 2021 privind punerea în circulație a unei bancnote cu valoarea nominală de 20 lei și lansarea în circuitul numismatic a unei replici pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881
Pe lângă elementele de siguranță destinate publicului, bancnota de 20 lei prezintă, suplimentar, elemente de siguranță detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar, respectiv:
a) liniatură anticopiere și antiscaner: pe zonele libere din stânga și din dreapta, pe ambele fețe ale bancnotei, vizibilă doar cu lupa;
b) microtext: imprimat continuu, vizibil folosind lupa, pe aversul bancnotei „BANCANATIONALAAROMANIEIˮ, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune, „BNR20ˮ în zona centrală lângă portret, iar pe revers, în interiorul florii de crin; „BNRˮ în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, plasate în partea stângă pe avers și în partea dreaptă pe revers, precum și în interiorul dreptunghiului cu sigla BNR, în stânga jos, pe revers;
c) imprimare fluorescentă pe reversul bancnotei:
– imagine gen timbru, cu valoarea nominală a bancnotei, în cifre, vizibilă numai în lumină UV;
– seria și numărul bancnotei, pe orizontală, în culoare roșie în lumină normală, dar oranj în lumină UV, și, pe verticală, în culoare neagră, dar verde în lumină UV;
d) magnetismul firului de siguranță.