Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 268 din 9 noiembrie 2021 pentru înființarea Autorității Vamale Române și pentru modificarea unor acte normative
(1) Autoritatea elaborează reglementările vamale care sunt în competența României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, asigură administrarea impozitelor, taxelor și altor venituri bugetare date prin lege în competența sa, aplică politica și legislația vamală, respectiv fiscală, în domeniul supravegherii produselor accizabile, exercită atribuțiile de autoritate vamală și controlul operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect frauda vamală și fiscală, precum și a altor fapte date prin lege în competența sa.
(2) Principalele obiective ale Autorității sunt:
a) protejarea intereselor financiare ale României, ale Uniunii Europene și ale statelor membre ale acesteia;
b) punerea în aplicare a politicii comerciale comune și a celorlalte politici ale Uniunii cu impact asupra comerțului;
c) protejarea României și a Uniunii Europene de comerțul inechitabil și ilegal și încurajarea activităților economice legitime;
d) garantarea securității și siguranței României, a Uniunii Europene și a rezidenților acestora, protecția mediului, în cooperare strânsă cu alte autorități, dacă este cazul;
e) menținerea unui echilibru adecvat între controalele vamale și facilitarea comerțului legitim.