Articolul 8
Art. 8 din ORDIN nr. 293 din 15 octombrie 2021 privind aprobarea termenelor și modelelor de cereri pentru înscrierea la cursurile de formare profesională pentru ocupația de clasificator carcase de bovine sau porcine sau ovine, documentele necesare înscrierii la aceste cursuri și obținerii atestatului de clasificator pentru specia pentru care a absolvit cursul, modelul formularului-tip pentru atestatul de clasificator, pe specii, precum și modelul Registrului de evidență al atestatelor de clasificator
- ANEXĂ
(1) Deținătorul atestatului de clasificator carcase se înscrie în baza națională de date a clasificării și obține o aplicație informatică specifică în baza următoarelor documente:
a) cerere de înregistrare în baza națională de date a clasificării și de eliberare a aplicației informatice specifice, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5 ;
b) declarație pe propria răspundere pentru respectarea prevederilor și ale , al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6 ;
c) declarație pe propria răspundere privind confidențialitatea datelor de clasificare și a prețurilor tranzacțiilor comerciale realizate de abator cu furnizorii/producătorii de animale, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7 ;
d) declarație pe propria răspundere privind evitarea conflictului de interese, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8 ;
e) document care să facă dovada achitării la zi a cotei procentuale din tariful de clasificare, care se completează numai de clasificatorii carcase independenți și de agențiile de clasificare carcase. Prin excepție, pentru anii 2021 și 2022 se acceptă un document semnat de comun acord între Comisia de clasificare carcase și clasificatorii carcase independenți sau agențiile de clasificare carcase, care să prevadă o achitare eșalonată a unor restanțe de plată a cotei procentuale din tariful de clasificare.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se scanează în ordinea enumerată, într-un singur fișier, și se transmit electronic Comisiei de clasificare carcase.
(3) Cererea de atribuire a parolei securizate de acces în sistemul informatic se completează numai de clasificatorul carcase independent sau de agenția de clasificare carcase și se solicită, electronic, Comisiei de clasificare a carcaselor numai după obținerea autorizației de clasificare a carcaselor. Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 9 .