Articolul 10
Art. 10 din ORDIN nr. 8.045 din 3 noiembrie 2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Ilovăț, cu satele aparținătoare Budănești, Cracu Lung, Dâlbocița, Firizu, Ilovăț și Racova, județul Mehedinți
Operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport de persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfășura prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul și cu respectarea normelor de protecție sanitară stabilite în perioada stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, în următoarele condiții:
a) administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;
b) pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei;
c) numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;
d) se va respecta circuitul de urcare/coborâre în/din mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.