Articolul 19
Art. 19 din ORDIN nr. 150/138/2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență specifice riscului nuclear sau radiologic, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 61/113/2018
- ANEXĂ
- Capitolul II Bazele pregătirii informării și comunicării publice
- Secţiunea a 5-a Mecanismul prin care vor fi informate țările vecine și organizațiile internaționale
(1) CNCAN, ca punct de contact național stabilit pentru Convenția de notificare rapidă, Convenția internațională de asistență pentru accidente nucleare sau urgențe radiologice și acorduri bilaterale, are responsabilitatea de a informa comunitatea internațională prin intermediul platformei Sistem Unificat pentru Schimbul de Informații.
(2) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ca punct național de contact stabilit pentru Mecanismul European de răspuns, este responsabil cu informarea comunității europene prin intermediul Sistemului internațional de schimb de date și informații pentru asistență de urgență.