Începe proba gratuită

ORDIN nr. 150/138/2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență specifice riscului nuclear sau radiologic, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 61/113/2018

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din ORDIN nr. 150/138/2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență specifice riscului nuclear sau radiologic, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 61/113/2018

  1. ANEXĂ
  2. Capitolul II Bazele pregătirii informării și comunicării publice
  3. Secţiunea a 2-a Atribuții și repartizarea responsabilităților

(1) Structura de Informare și Comunicare Publică este o componentă a CNCCI condusă de către ofițerul de presă coordonator și este structurată astfel:

a) planificare strategică;

b) producție și redactare;

c) mass-media tradiționale și on-line;

d) monitorizare și analiză mass-media;

e) relații publice.

(2) SICP este alcătuită din personal specializat din cadrul autorităților responsabile și instituțiilor de răspuns la urgență, desemnat de conducătorii instituțiilor respective.

(3) Rolul SICP este de a organiza, integra și coordona informațiile astfel încât să se asigure o informare cât mai exactă și ușor de înțeles de publicul larg, iar mesajele transmise să ajute la implementarea măsurilor de protecție, precum și la eliminarea/diminuarea efectelor nonradiologice.

(4) Principalele activități ale SICP sunt:

a) asigurarea fluxului comunicațional atât interinstituțional, cât și intrainstituțional;

b) recepționarea solicitărilor din partea presei și a persoanelor interesate cu privire la gestionarea evenimentului. În funcție de natura celor solicitate, acestea se soluționează la nivelul acestei structuri sau sunt redirecționate spre instituțiile competente;

c) gestionarea liniei directe cu publicul înființate special pentru situația respectivă;

d) documentarea diferitelor subiecte, în funcție de necesitățile purtătorului de cuvânt;

e) deținerea și menținerea evidenței cu reprezentanții din mass-media pentru transmiterea informărilor publice;

f) identificarea fake news-urilor/dezinformărilor și semnalarea acestora către ofițerul coordonator;

g) publicarea informărilor pe site-uri/canale de comunicare social media/aplicații/platforme de comunicare și asigurarea că mesajele sunt preluate inclusiv de autoritățile responsabile;

h) emiterea de materiale „Întrebări și răspunsuri“ pe care le publică pe site-uri/canale de comunicare social media/aplicații/ platforme de comunicare;

i) conceperea comunicatelor de presă;

j) acordarea suportului necesar purtătorului de cuvânt în organizarea declarațiilor/conferințelor de presă;

k) oferirea de informații utile purtătorilor de mesaje;

l) monitorizarea și analiza produselor mass-mediei;

m) emiterea rapoartelor de analiză de presă din surse deschise și transmiterea lor către factorii de decizie și purtătorilor de cuvânt;

n) emiterea rapoartelor de analiză cu privire la percepția în mass-media asupra situației de urgență (știri pozitive, negative, neutre), în vederea stabilirii mesajelor corecte pentru informarea publică eficientă;

o) verificarea informațiilor înainte de diseminare;

p) formularea și transmiterea dreptului la replică și a dreptului la rectificare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.