Articolul 12
Art. 12 din ORDIN nr. 7.914 din 23 octombrie 2021 privind prelungirea carantinei zonale pentru municipiul Drobeta-Turnu Severin, cu localitățile aparținătoare orașul Drobeta-Turnu Severin, Schela Cladovei, Dudașu Schelei și Gura Văii, județul Mehedinți
Direcția de Sănătate Publică Mehedinți va întreprinde următoarele:
1. analizarea oportunităților și prioritizarea testării persoanelor, transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică/Ministerul Sănătății;
2. stabilirea unui calendar periodic pentru dezinfectarea spațiilor publice la un interval de 48 de ore și urmărirea îndeplinirii acestuia de către unitatea administrativ- teritorială în cauză;
3. îndrumarea și implicarea medicilor de familie de pe raza localităților în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate/carantinate la domiciliu și acordarea asistenței medicale populației din zona respectivă (femei gravide, persoane în program de hemodializă, pacienți oncologici etc.);
4. supravegherea colectării deșeurilor medicale în cadrul contractual cu cabinetele medicilor de familie și asigurarea respectării normelor specifice acestei activități.