Articolul 93
Art. 93 din LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil
- Capitolul XII Dispoziții tranzitorii și finale
(1) Bunurile culturale mobile depuse în custodia unor instituții publice după data de 31 decembrie 1947 vor fi restituite de către instituțiile deținătoare persoanelor fizice sau juridice care le-au depus, potrivit dreptului comun, la cererea scrisă a acestora, cu consultarea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.
(la 03-02-2024, Alineatul (1), Articolul 93, Capitolul XII a fost modificat de )
(2) Bunurile culturale mobile preluate înainte de 6 septembrie 1940 de autorități ale statului nu pot fi revendicate; bunurile culturale mobile preluate ilegal de autorități ale statului după data de 6 septembrie 1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept și vor fi restituite acestora de către instituțiile care le dețin, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive. Acțiunile în justiție pentru revendicare sunt scutite de taxe judiciare de timbru. Instituțiile deținătoare de arhive privind bunurile culturale mobile sunt obligate să permită accesul la documentele privind proveniența și preluarea acestora.
(3) Bunurile culturale mobile clasate, care fac obiectul restituirii în condițiile alin. (2) , pot fi transmise proprietarilor de drept numai după garantarea în scris, de către aceștia, a respectării dispozițiilor prezentei legi.
(4) În cazul în care obiectul restituirii prevăzut la alin. (2) îl reprezintă colecții formate din mai multe bunuri culturale mobile aflate în procedură de clasare, acestea pot fi retrocedate proprietarilor, anual, pe părți din colecții, pe măsură ce bunurile care alcătuiesc respectivele părți de colecții intră sub regimul de protecție de fond sau tezaur.
(la 03-02-2024, Alineatul (4), Articolul 93, Capitolul XII a fost modificat de )