Articolul 64
Art. 64 din LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil
- Capitolul IX Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene
(1) Statul membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului cultural descoperit, are dreptul de a verifica dacă bunul respectiv este un bun cultural, în termen de 6 luni de la data comunicării notificării prevăzute la art. 62 alin. (1) și, după caz, la art. 63 alin. (2) .
(la 09-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 64, Capitolul IX a fost modificat de )
(2) Măsurile de conservare prevăzute la art. 62 alin. (2) și la art. 63 alin. (2) încetează dacă statul membru al Uniunii Europene interesat nu introduce acțiunea în restituire în termen de 3 ani de la data la care a luat cunoștință despre locul în care se află bunul cultural și despre identitatea posesorului sau detentorului, în condițiile prezentului capitol.
(la 09-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 64, Capitolul IX a fost modificat de )
(3) Autoritățile române competente vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni orice tentativă de a eluda procedura de restituire a bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
(4) Autoritățile române competente vor acționa ca mediator între posesorul său, după caz, deținătorul bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene și statul solicitant, în vederea restituirii bunului cultural respectiv, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului statului solicitant de a iniția acțiune în instanță, în vederea restituirii bunului cultural.
(5) Autoritățile române competente vor informa statul solicitant cu privire la inițierea procedurii de restituire, în condiții de siguranță, a bunului cultural respectiv.
(6) Cooperarea și consultarea cu autoritățile centrale ale statelor membre se vor face și prin utilizarea modulului pentru bunuri culturale al Sistemului de informare al pieței interne, denumit în continuare I.M.I., instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne și de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei.
(la 09-06-2017, Articolul 64 din Capitolul IX a fost completat de )
(7) Schimbul de informații prin intermediul I.M.I. se face în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal și a vieții private.
(la 09-06-2017, Articolul 64 din Capitolul IX a fost completat de )