Articolul 38
Art. 38 din LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil
- Capitolul V Circulația bunurilor culturale mobile
(1) Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea instituțiilor publice, se exportă numai temporar și numai pentru organizarea unor expoziții în străinătate, pentru investigații științifice de laborator, restaurare, expertizare sau pentru utilizarea lor în cadrul unor proiecte culturale, conform specificului bunului cultural mobil, cu condiția ca bunurile să fie asigurate pentru toate riscurile: perete la perete, pe toată perioada contractului civil cu clauze specifice, plus un minimum de 5 zile după data revenirii la sediul instituției publice titulare a dreptului de administrare.
(2) În vederea realizării operațiunilor prevăzute la alin. (1) , instituțiile publice care dețin în administrare bunurile culturale mobile clasate vor încheia cu persoana juridică străină care realizează respectivele activități contracte civile cu clauze specifice, care vor conține prevederi clare privind obligațiile respectivei entități cu privire la asigurarea pazei și protecției, condițiile de mediu în care sunt depozitate/expuse/utilizate bunurile culturale, precum și răspunderea părților.
(3) Bunurile culturale mobile clasate în categoria Tezaur, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate numai temporar pentru organizarea unor expoziții în străinătate, pentru investigații științifice de laborator, restaurare, expertizare sau pentru utilizarea lor în cadrul unor proiecte culturale conform specificului bunului cultural mobil, pe bază de contracte civile cu clauze specifice conținând prevederi similare celor prevăzute la alin. (2) .
(4) Bunurile culturale mobile neclasate se pot exporta definitiv, cu excepția celor aflate în proprietate publică, sau temporar, după caz, dacă în urma expertizării efectuate conform prevederilor art. 12 s-a stabilit că nu sunt susceptibile de a fi clasate, potrivit prezentei legi.
(la 02-02-2026, Articolul 38, Capitolul V a fost modificat de )