Articolul UNIC
ARTICOL UNIC
Art. UNIC din HOTĂRÂRE nr. 70 din 13 octombrie 2021 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind o nouă abordare pentru o economie albastră durabilă în UE - Transformarea economiei albastre a UE pentru un viitor durabil - COM (2021)240
Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/483, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 28 septembrie 2021, Camera Deputaților:
1. susține noua abordare a economiei albastre în UE în vederea creșterii contribuției sale la dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană;
2. salută inițiativa specială a UE privind algele, care să permită sprijinirea cultivării și prelucrării algelor în zone unde aceste activități sunt mai puțin răspândite, România fiind interesată de zona Mării Negre;
3. recomandă punerea la dispoziția grupurilor locale, a organizațiilor care desfășoară activități educative și a întreprinderilor mici locale a rezultatelor cercetării și inovării sprijinite de Uniune, într-o formă accesibilă și direct utilizabilă;
4. propune încurajarea transportului maritim într-un mod sustenabil în Marea Neagră, pe distanțe scurte;
5. consideră că sunt necesare măsuri coordonate la nivelul Uniunii pentru a spori reziliența și diversificarea economică a micilor orașe-port, pentru a facilita cooperarea dintre acestea și pentru a menține un mediu social local favorabil tinerilor;
6. consideră de interes aspectele legate de dezvoltarea potențialului de resurse regenerabile din zone din afara Mării Negre, creșterea rezilienței regiunii și apreciază oportunitatea de dezvoltare a economiei albastre de o manieră durabilă și în concordanță cu situațiile sociale și de mediu;
7. subliniază că pentru a combate poluarea Mării Negre cu substanțe periculoase este necesară intensificarea eforturilor diplomatice ale Uniunii Europene pentru sprijinirea cooperării dintre țările riverane.