Articolul 17
Art. 17 din LEGE nr. 178 din 11 aprilie 2000 privind produsele cosmetice
- Capitolul II Condiţii impuse produselor cosmetice pentru securitatea consumatorilor
(1) Produsele cosmetice pot fi puse pe piața numai dacă pe recipient și pe ambalaj informațiile următoare sunt inscripționate vizibil, lizibil și cu caractere care nu se sterg ușor; în ceea ce privește informațiile prevăzute la lit. i), acestea pot fi inscripționate doar pe ambalaj. Se vor indica următoarele date:
a) numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piața stabilite în Comunitatea Europeană sau abrevierea, dacă aceasta permite identificarea persoanelor respective;
Litera a) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 20 al , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006.
b) sediul sau adresa din statul membru al Comunității Europene a producătorului sau a persoanei responsabile pentru introducerea pe piața, în Comunitatea Europeană, a unui produs cosmetic importat ori abrevierea sa, atât timp cat acesta este posibil de identificat;
Litera b) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 20 al , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006.
c) țara de origine pentru produsele fabricate în afară Comunității Europene;
Litera c) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 20 al , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006.
d) conținutul nominal în momentul ambalării produsului, indicat în greutate sau în volum, exceptând ambalajele ce conțin mai puțin de 5 grame sau mai puțin de 5 mililitri, esantioanele gratuite și dozele unice. În ceea ce privește ambalajele în care se comercializează produse într-un ansamblu de bucăți și pentru care indicarea greutatii sau a volumului nu este semnificativă, conținutul poate să nu fie indicat, dar se va menționa pe ambalaj numărul de bucăți; aceasta mențiune nu este necesară atunci când numărul de piese este ușor de determinat din exterior sau dacă produsul este comercializat în mod uzual ca unitate;
e) data de minima durabilitate indicată prin sintagma "A se folosi preferabil înainte de...", urmată de data sau de indicarea locului de pe ambalaj unde se afla inscripționată această dată. Data trebuie clar menționată, indicandu-se, în ordine și cu cifre arabe, fie luna și anul, fie ziua, luna și anul. Dacă este necesar, aceasta informație va fi suplimentata de o indicare a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru a se garanta durabilitatea afirmata. Indicarea datei de durabilitate nu este obligatorie pentru produsele cosmetice a căror durabilitate minima depășește 30 de luni. Pentru acestea mențiunile se completeza cu indicarea perioadei, după deschiderea produsului cosmetic, în care poate fi folosit în siguranța de către consumatori. Aceasta informație va fi redata prin simbolul prevăzut în anexa nr. 2, urmat de perioada de utilizare exprimată în luni și/sau ani;
f) precautiile speciale la utilizare, în special cele referitoare la ingredientele menționate în coloana "Condițiile utilizării și precautii care trebuie să fie menționate pe eticheta" din anexele nr. III, IV, VI și VII la
, cu modificările și completările ulterioare, și care trebuie inscripționate pe ambalaj și pe recipient, precum și informațiile speciale de avertizare pentru produsele cosmetice de uz profesional, în special cele pentru coafura. În cazul în care acest lucru nu este posibil din motive practice, va fi alăturat un prospect, o eticheta, o banderola ori un fluturas care va conține informațiile necesare consumatorilor, fie abreviat, fie prin utilizarea simbolului prevăzut în anexa nr. 3, care trebuie să figureze pe recipient și pe ambalaj;
Litera f) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 20 al , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006.
g) funcția produsului cosmetic, exceptând cazul în care aceasta rezultă din prezentarea produsului;
h) numărul lotului de fabricație sau o indicație care să permită identificarea produsului. Atunci când dimensiunile reduse ale produsului nu permit, aceasta informație poate să apară numai pe ambalaj;
Litera h) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 20 al , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006.
i) lista cuprinzând ingredientele care fac parte din compoziția produsului cosmetic, în ordinea descrescătoare a greutatii în momentul incorporarii lor; aceasta lista este precedată de cuvântul "ingrediente". În cazul în care, din motive practice, acest lucru nu este posibil, prospectul, eticheta, banderola sau fluturasul atașat trebuie să conțină informația necesară consumatorului, în forma abreviata sau simbolul prevăzut în anexa nr. 3, care trebuie inscripționat pe ambalaj. Nu sunt considerate ingrediente: impuritatile din materiile prime folosite; materialele tehnice auxiliare folosite în amestec, dar care nu se regăsesc în produsul finit; materialele folosite în cantități strict necesare ca solventi sau purtători de parfum ori compoziții aromatice. Se vor menționa ingredientele în concentrație mai mica de 1% fără o ordine anume, după cele a căror concentrație este mai mare de 1%. Colorantii pot fi menționați după celelalte ingrediente, indiferent de ordine, conform numărului index de culoare sau denumirii prevăzute în anexa nr. VI la
, cu modificările și completările ulterioare. Pentru produsele cosmetice decorative comercializate în mai multe culori/nuante se menționează toți agenții de colorare folosiți, precedati de sintagma "poate conține" sau de simbolul "+/-". Compozitiile de parfumare sau de aromatizare și materiile lor prime vor fi menționate prin cuvântul "parfum", respectiv "aroma". Substanțele cuprinse în anexa nr. III la
, cu modificările și completările ulterioare, pentru care exista mențiunea de a fi inscripționate pe ambalaj, vor fi incluse pe lista ingredientelor, indiferent de funcțiunea pe care o au în produsul cosmetic.
Litera i) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 4 al , , prin înlocuirea termenului "preparat" cu termenul "amestec".
(2) Acolo unde, din motive practice legate de dimensiunea sau de forma recipientelor ori a ambalajelor, nu este realizabila inscriptionarea informațiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) și i), acestea se înscriu pe o eticheta, o banderola, un prospect sau un pliant care este alăturat produsului. În cazul sapunului, al bilelor pentru baie sau al altor produse de dimensiuni mici, unde este practic imposibil, din motive de dimensiune sau forma, să fie scrise informațiile prevăzute la alin. (1) lit. i) pe un prospect, o eticheta, o banderola, un pliant sau un fluturas atașat, aceste informații vor fi scrise pe un pliant pus în imediata vecinătate a recipientului în care produsul cosmetic este expus spre vânzare.
Alin. (2) al art. 17 a fost modificat de pct. 21 al , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006.
(3) Pentru produsele cosmetice care nu sunt preambalate și care sunt ambalate la punctul de vânzare la cererea cumpărătorului ori care sunt preambalate pentru imediata vânzare, regulile detaliate pentru modul de indicare a informațiilor prevăzute la alin. (1) se aproba prin ordin al ministrului sănătății publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Alin. (3) al art. 17 a fost modificat de , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006.