Articolul 6
Art. 6 din ORDIN nr. 7.735 din 12 octombrie 2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Bocicoiu Mare, cu satele aparținătoare Bocicoiu Mare, Crăciunești, Lunca la Tisa și Tisa, județul Maramureș
În zona prevăzută la art. 1 se instituie următoarele măsuri suplimentare:
1. slujbele religioase se desfășoară cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne;
2. slujbele religioase cu caracter privat în lăcașurile de cult (botezuri, cununii, înmormântări) se desfășoară cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare participant și cu respectarea regulilor de protecție sanitară;
3. accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual se poate face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane;
4. se oficiază evenimentele de stare civilă cu prezența a maximum 8 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne;
5. se interzic circulația persoanelor în grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii și formarea unor asemenea grupuri;
6. se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness;
7. activitățile de pregătire fizică a sportivilor profesioniști legitimați și/sau de performanță în spații deschise și/sau închise se realizează cu respectarea regulilor de protecție sanitară și distanțare între participanți.