Articolul 5
Art. 5 din ORDIN nr. 7.674 din 7 octombrie 2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Țețchea, satul Telechiu, județul Bihor
(1) Măsurile instituite în localitatea prevăzută la art. 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, care fac dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatului verde de vindecare sau al testului RT-PCR pozitiv la data diagnosticului emis de autoritatea competentă din România sau din afara țării și prezentat în limba română sau în limba țării unde a fost efectuat testul și în limba engleză.
(2) Măsurile instituite în localitatea prevăzută la art. 1 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, care fac dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatului verde de vindecare sau al testului RT-PCR pozitiv la data diagnosticului emis de autoritatea competentă din România sau din afara țării și prezentat în limba română sau în limba țării unde a fost efectuat testul și în limba engleză.