Articolul 13
Art. 13 din HOTĂRÂRE nr. 1.028 din 29 septembrie 2021 privind stabilirea atribuțiilor generale în efectuarea inspecțiilor la instituții publice de către Ministerul Finanțelor, precum și a atribuțiilor structurii de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor pentru soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva actului administrativ emis de organele de inspecție economico-financiară ca urmare a inspecțiilor efectuate la instituții publice
- Capitolul II Atribuțiile structurii de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor pentru soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva actului administrativ emis de organele de inspecție economico-financiară ca urmare a inspecțiilor efectuate la instituții publice
(1) În îndeplinirea atribuțiilor de soluționare, structura de specialitate poate respinge sau admite în totalitate sau în parte plângerea prealabilă. În cazul admiterii plângerii prealabile se decide revocarea în totalitate sau în parte a actului administrativ contestat.
(2) Structura de specialitate, în îndeplinirea atribuțiilor de soluționare, poate revoca total sau parțial actul administrativ contestat, în situația în care:
a) din documentele existente la dosar nu se poate stabili situația de fapt în cauza supusă soluționării prin raportare la temeiurile de drept indicate în actul administrativ;
b) argumentele de fapt și de drept sau documentele depuse în susținerea plângerii prealabile dovedesc temeinicia plângerii prealabile;
c) un act care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat a fost anulat/revocat.
(3) În cazul revocării actului administrativ contestat, în considerentele deciziei de soluționare se prezintă numai motivele care au condus la revocare.