Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 940 din 13 octombrie 2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Specializare în Comunicare şi Relaţii Publice
(1) Activitatea Centrului Național de Specializare în Comunicare și Relații Publice este coordonata de un consiliu de administrație format din 7 membri, astfel: 4 reprezentanți ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, un reprezentant al Ministerului Educației Naționale, un reprezentant al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și un reprezentant al Ministerului Funcției Publice. Membrii consiliului de administrație sunt numiți în funcție prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici la propunerea autorităților publice care i-au desemnat.
(2) Consiliul de administrație al Centrului Național de Specializare în Comunicare și Relații Publice este condus de un președinte desemnat de președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici dintre membrii consiliului de administrație.
(3) Consiliul de administrație are următoarele atribuții principale:
a) avizează bugetul de venituri și cheltuieli și darea de seama contabila, care se supun spre aprobare președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
b) aproba organigrama și statul de funcții;
c) aproba graficele de programare a cursurilor și programele anuale de specializare și perfecționare în comunicare socială și relații publice;
d) avizează Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului Național de Specializare în Comunicare și Relații Publice, care se aproba prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
e) stabilește structura seriilor și perioadele de desfășurare a cursurilor, pe baza propunerilor elaborate de Agenția Naționala a Funcționarilor Publici;
f) răspunde de asigurarea informațiilor solicitate, în scris, de președintele Comisiei științifice de coordonare, strategie și evaluare a Centrului Național de Specializare în Comunicare și Relații Publice.
(4) Consiliul de administrație va fi desemnat pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
(5) Consiliul de administrație se întrunește lunar, la convocarea președintelui, sau ori de câte ori este nevoie.
(6) Hotărârile consiliului de administrație se adoptă cu votul majorității membrilor săi.