Articolul 5
Art. 5 din ORDIN nr. 5.142 din 30 august 2021 privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual de stat pentru anul școlar 2022-2023
(1) Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declarați repetenți sau doresc să se transfere între învățământul liceal și învățământul profesional sau, în cadrul aceluiași tip de învățământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul nu participă la procesul de admitere în învățământul profesional de stat și în învățământul dual de stat pentru anul școlar 2022-2023. Pentru continuarea studiilor de către acești absolvenți se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educației.
(2) Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare care nu au împlinit 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023 și care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ pot participa la procesul de admitere în învățământul profesional de stat și în învățământul dual de stat pentru anul școlar 2022-2023.