Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 380 din 15 septembrie 2021 privind informarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor de către entitățile raportoare cu privire la neconcordanțele referitoare la beneficiarii reali, în temeiul art. 19 alin. (7^1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Transmiterea informării prevăzute la art. 1 , completată în format electronic, se face exclusiv prin mesageria sistemului de raportare on-line, pus la dispoziție de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, după cum urmează:
a) pentru entitățile raportoare, cu excepția instituțiilor de credit și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit străine - prin portalul web accesibil la adresa de internet https://rapoarte.onpcsb.ro;
b) pentru instituțiile de credit și sucursalele din România ale instituțiilor de credit străine - prin portalul https://sestdi.onpcsb.ro, accesibil în rețeaua de comunicații interbancare a Băncii Naționale a României;
c) mesajul prin care se transmite informarea prevăzută la art. 1 cuprinde în mod obligatoriu:
– în rubrica „Subiect“: „Informare neconcordanțe beneficiar real“;
– în corpul mesajului: orice alte precizări considerate a fi necesare de către emitent;
– în atașament: informarea elaborată după modelul prevăzut în anexa la prezentul ordin, în format document word (.doc,.docx);
– semnătura electronică a emitentului.